Dale Galloway ne spune povestea unui băiat pe nume Teddy Stollard. Nu era genul de copil invitat la petreceri. Stătea cocârjat în banca sa și avea tot timpul o căutătură plictisită. Nu vorbea decât atunci când era întrebat ceva, și doar monosilabic. Nu se îmbrăca niciodată bine, hainele îi miroseau. Ce mai, era un băiat fără pic de șarm!
De câte ori punea note pe lucrările lui Teddy, învățătoarea avea o anumită plăcere perversă să-i bifeze răspunsurile greșite. Ce puțin fler, îi putea pune nota înainte să-i corecteze lucrarea! Pesemne că știa ea mai bine și mai multe, pentru că totul era trecut în rapoartele școlare.
Clasa I: Teddy este un copil bun și promițător, dar are o situație familială precară.
Clasa a II-a: Teddy este tăcut și retras. Mama lui este foarte bolnavă.
Clasa a III-a: Teddy a rămas în urmă cu învățatul. Mama lui a murit. Tatăl lui nu se implică deloc.
Clasa a IV-a: Teddy învață din ce în ce mai puțin. Tatăl său s-a mutat; Teddy stă la o mătușă de-a sa. Are mari probleme.
De Crăciun, toți copiii din clasă au adus daruri și mici atenții. Toate erau împachetate cu grijă, în afară de cel al lui Teddy, care era învelit în hârtie maronie, legat cu bandă adezivă, era pe pachet era scris: „Pentru doamna Thompson, de la Teddy.”
Învățătoarea desfăcea cadourile unul după altul, în așa fel ca toată clasa să vadă despre ce era vorba. Când l-a văzut pe al lui Teddy, a văzut o brățară cu ștrasuri din care cea mai mare parte lipseau, și o sticluță cu parfum din care mai rămăsese foarte puțin. Copiii au început să râdă, dar doamna Thompson nu a făcut-o. Și-a pus brățara la încheietură, spunând: „ Nu-i așa că e minunată, copii? Și parfumul acesta, nu miroase bine?”
La sfârșitul orei, Teddy s-a apropiat timid de profesoară: „ Îmi pare bine că v-a plăcut cadoul meu, doamnă Thompson! a șoptit. Mirosiți ca mama mea. Și brățara ei chiar arată frumos pe mâna dumneavoastră.”
După ce Teddy plecă, doamna Thompson își puse capul pe bancă și începu să plângă, rugându-se ca Dumnezeu s-o ierte și s-o ajute să vadă ceea ce El vede când se uită la acest bier orfan.
A doua zi, când copiii au venit iar la școală, doamna Thompson era cu totul transformată. A început să se ocupe mai mult de copiii care aveau nevoie de mai mult ajutor, în special de Teddy. Până la sfârșitul anului, Teddy îi ajunsese din urmă pe majoritatea elevilor, fiind chiar mai bun decât unii dintre ei. O lungă perioadă de timp, doamna Thompson nu mai avu vești despre elevul ei. Apoi, într-o zi, primi un bilet în care scria:
Dragă doamnă Thomson,
Am vrut să fiți prima care află. Voi termina liceul pe locul al doilea din clasa mea.
Cu dragoste,
Teddy Stollard
Patru ani mai târziu, veni alt bilet:
Dragă doamna Thompson,
Tocmai mi s-a spus că voi fi șef de promoție. Facultatea nu a fost ușoară, dar mi-a plăcut.
Cu dragoste,
Teddy Stollard
Și încă patru ani:
Dragă doamnă Thomson,
Am dorit să știți că de azi sunt Theodore J. Stollard, Doctor în medicină.
Ce spuneți despre asta?
Aș dori să veniți să stați pe locul unde ar fi trebuit să stea mama mea, pentru că dumneavoastră mi-ați ținut loc de familie.
Cu dragoste,
Teddy Stollard
